Premierul Italiei vede luminița de la capătul tunelului

Premierul Italiei vede luminița de la capătul tunelului
Publicat: 31/07/2012, 13:52
Actualizat: 20/03/2019, 21:03

Europa se apropie de ieșirea dintr-o perioadă foarte dificilă, ca urmare a deciziilor luate la reuniunea liderilor europeni din iunie, a declarat premierul Italiei, Mario Monti, informează Mediafax, citând The Guardian.

„Este un tunel, dar la capătul tunelului începe să apară un pic de lumină. Italia și restul Europei se apropie de ieșirea din tunel”, a spus premierul.

Deciziile luate la ultimul summit al UE încep să dea rezultate, a spus Monti, adăugând că are încredere că omologul său spaniol, Mariano Rajoy, va putea rezolva problemele țării.

Monti a vorbit înaintea unei vizite în Franța, în timpul căreia se va întâlni cu președintele francez, Francois Hollande.

Italia și Spania s-au aflat sub presiune puternică pe piețele financiare în ultimele luni, din cauza temerilor investitorilor privind nivelul de îndatorare al celor două țări. Presiunea a mai scăzut în ultimele zile după ce președintele BCE, Mario Draghi, cancelarul Germniei, Angela Merkel, și președintele Franței, Francois Hollande, au declarat că vor face tot ce este necesar pentru a salva euro, iar investitorii au interpretat mesajul ca o posibilă reluare a programului de achiziții de obligațiuni guvernamentale de către BCE.

Autoritățile italiene au anunțat, marți, că șomajul a atins maximul ultimilor 13 ani, de 10,8% în iunie, în timp ce la nivelul zonei euro s-a menținut la nivelul record de 11,2%.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru...
×